marți, 30 aprilie 2013

Zona din fata casei

Cum va spuneam: pin, molid, liliac, primule, capsuni si lalelele iar la gard - tuia. Si inca vreo cateva vite de vie, muscarita ori leustean:

 Vedere de ansamblu:

Lalele in amestec:

Lalele - primele din serie, inflorite acum o luna:

Inspre strada lalele, dupa aleiuta in devenire, spre casa, liliac si printre ei - leustean, menta:

Muscari armenicum - deja sunt iremediabil indragostita de floricelele astea mici, ca niste lacramioare: 

Un pin frumos care are langa el: primule, zambile (inca neiesite), menta si capsuni (spre fotograf), iar spre alee sunt 4 bucati de Hybiscus - mici:

Promit ca vor mai urma  :)

joi, 18 aprilie 2013

Cum am descoperit Trei-frati-patati in curte

Stiam planta de mult, din copilarie, cand parintii mei (tata in special) ma ghidau in descoperirea plantelor medicinale, culegerea, uscarea si folosirea in ceaiuri asa cum trebuie. Cu cartea in mana!

Uite-asa, de vinerea trecuta, am inceput sa tai si sa scurtez iarba (nativa, de camp) de pe langa garduri. Surpriza mea totala a fost aceea ca ascunsa bine la umbra s-a dezvoltat mica plantuta Trei-frati-patati:


(Sursa: http://www.gradinamea.ro)

Asa ca de acum o sa inteleg cum cresc si cum le pot ajuta sa se dezvolte, asa mici, delicate si frumoase. Am foarte putine, este adevarat, insa sunt salbatice si foarte importante in medicina. Eu le stiam sub denumirea de toporas dar... se mai numeste panselute de camp, barba imparatului, catifelute, carligei patati, gusa gainii, micsunele, piciorul caprei, tamaioara salbatica, toporas. 

Pentru reglarea energetica, in medicina si vindecare, echilibrare si tratarea de alergii se gasesc informatiile pe urmatoarele site-uri:

Sau pur si simplu dati un search pe Google :)

Sfat: cand vrei neaparat sa decimati buruienile si iarba, dupa ce au crescut putin si se pot smulge-rupe, urmariti micile plantute. Pot fi foarte frumoase si importante pentru voi si pentru gradina.

Spor!

luni, 15 aprilie 2013

Am plantat capsuni!

Bineinteles ca zilele astea frumoase si calde au dus la plantare de capsuni (cumparati din Hornbach, 5,6 Ron la ghiveci, 10 bucati). Au stat in casa 1 saptamana, la lumina, udati cam la 2 zile. Apoi, vreo 2 zile doar le-am plimbat pana afara iar inca 2 zile le-am lasat complet la soare, lumina, udat usor cu furtun pe seara (sistem pulverizare) pentru acomodare cu temperaturile. Iar ieri.....

Ieri am ales parceluta de pamant dupa ce am urmarit 2 zile cu soare cum si in ce fel pica lumina, asa ca asigur soare de dimineata de la rasarit pana pe la 1-1 jumate si dupa amiaza, dupa ora 5 pana la apus. Solul cam argilos, dar l-am imbogatit cu pamant de padure si putin-putin nisip. Ce trebuie sa iau in calcul este ca am exact scurgerea de la burlan in dreptul lor si ma pot folosi de un sistem de drenaj care sa trimita si apa de pe acoperis catre plante. Deja schema este in cap, caut materialele sa fac o tesatura de drenuri pentru a directiona apa printre plante, pana spre gard, la lalele, liliac si conifere.


La gard, opus fata de casa, avem tuia intercalat cu flori (lalelel, narcise, zambile, muscari, petunii, lavanda, trandafiri), spre dreapta V inseamna vita de vie, crizanteme, iedera (nu cred ca am desenat-o), am pus si conturul caminului de la fosa iar spre stanga avem hibiscus, primule si zambile, un pin si o Spiraea.
Aleea de contur, pe langa gard si casa am trasat-o orientativ, o s-o fac din dale mici, din beton intercalat printre pietre de rau si fire de gazon. In rest - gazon. Imi doresc sa fie verde proaspat mereu, cu flori si arbusti. Insa am de fcaut o retea pe langa capsuni (punctele negru intens notate cu C, in dreapta, langa hybiscus) si sa duc si spre gard, spre lalele.

Ce am facut bine: nu am ingropat stolonii, sunt la nivelul solului; am imbunatatit pamantul; am lasat spatiu; am udat bine (plus ploaia de azi-noapte).

Ce n-am facut bine: nu am tasat pamantul; nu am facut un drenaj bun.

Ce trebuie sa fac: in weekend - sa pun ingrasamant lichid Bio special pentru capsuni; trebuie sa tai primele frunze; fac canale de drenaj; pulverizez cu insecticidul pe care sunt supermultumita ca l-am facut (vezi articolul AICI).


vineri, 12 aprilie 2013

Otetul bun ca ierbicid

Alaltaieri am purces in a face o solutie naturala, un fel de ierbicid total, cu otet, pe care s-o folosesc la indepartarea plantelor nedorite, buruieni si alte d-alea. Soluta e simplu de facut, 1 lingurita sapun rasa fulgi, 700 ml apa, 700 ml otet *ca sa incapa in sticla de 1,5 litri :).

Am stropit dimineata, pentru ca am auzit la meteo ca va fi un soare nebun, iar indicatia de pe net era sa fie aplicata solutia in zile cu soare. Ideea e ca arde pana la uscare completa orice foliaj, am folosit si bidon de plastic si spray de geamuri. Intr-adevar, mi-a "gaurit si topit" cateva din buruieni, insa o sa mai citesc sa vad daca cumva trebuie schimbata reteta sau trebuie sa pulverizez de 2-3 ori si apoi sa le las sub lumina arzatoare ca sa aiba eficienta dorita. Razele UV distrug prin oparire si se folosesc de aciditatea otetului ca sa decimeze buruiana.

Am un spray profi, cu recipient de vreo 5 litri, o sa ma ajut de el sa scap de buruienile si din jurul curtii, nu doar de cele din curte si promit ca vin cu detalii. Atata doar ca am citit ca solutia finala este atat de rea, incat nu se aplica pe vant caci distruge si alte plantute pe care le vrem in preajma noastra.  Iar la mine e un vant ...

Va pup, fug!

marți, 9 aprilie 2013

Rasaduri de salata si marar. Si nu numai

      Printre altele, am pus rasaduri, sa putem urmari evolutia si sa incercam sa le repicam acum, cand temperaturile ne-or mai lasa oleaca.

      Ca atare, am avut grija sa iau pamant, seminte, ghivece si jardiniere si am purces. Dupa aproape 2 luni pot sa dau un super feed-back:

1. Salata si mararul ies in proportie de 95%, foarte des si frumos, ca atare recomand cu incredere sa fie semanate direct in locul definitiv, ca e sera, solar, razor sau camp, gradina sau chiar ghiveci ori jardiniera. Insa se seamana rar, sa aiba loc sa creasca (mai ales salata). Au tulpina foarte fragila si nu se pot repica :)

2. Vinetele si ardeii ies mai greu ca si timp, insa cresc frumos si se pot repica dupa ce au cateva randuri de frunzulite. Semintele nu sunt multe in plic, la noi au fost frumos imprastiate 2 pliculete de seminte de la Starsem (ardeii grasi) si 1 plic vinete per jardiniera medie.

3. Ardeii iuti se manevreaza ori cu manusi ori cu ceva ustensile, foaie sau servetel, deoarce sunt iuti (in majoritate) si iuteala de pe degete persista cateva zile. Am ales cate un ardei/ghiveci si au fost ok, au iesit cam 50% din ce am semanat, se pot desparti mai tarziu, dupa 3-5 noduri si se folosesc ghivece micute apoi treptat mai mari, insa ardeii nu au nevoie de un spatiu mare pentru radacina. Pamantul nu se refoloseste decat eventual la plantarea altor ardei iar in curte/gradina nu se seamana altceva in loc. Mai bine se pune ceva gunoi de grajd sau dupa 2-3 ani se fertilizeaza putin locul. Se planteaza izolat.

4. Rosiile se seamana in turba. Am incercat varianta cu amestec cu nisip - esec total, s-au uscat, au facut tija lunga si nesustenabila pentru frunze. Iar ca sa fiti siguri ca nu apare vreun mucegai, mai bine acoperiti cu foaie de servet de bucatarie (din rola de hartie). Atentie mare si la curent, la noi primele rasaduri au suferit de curent :)

      Asta asa, in mare, insa trebuie tinut cont cu precadere de urmatoarele, indiferent de ceea ce va doriti sa aveti in gradina de legume: lumina multa si de preferat lumina naturala, cateva ore pe zi, aclimatizarea treptata cu temperaturile de afara (mai ales acum, cu vremea asta idioata) si ferit de curent si vant!

      Va pup.